AcasăStiri generaleGalaţi: Bărbat reţinut după ce a lovit un consătean cu o bâtă...

Galaţi: Bărbat reţinut după ce a lovit un consătean cu o bâtă în cap

Un bărbat de 21 ani din judeţul Galaţi a fost reţinut de poliţişti, după ce a lovit fără motiv un consătean cu o bâtă în cap pe o terasă din faţa unui magazin, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 43 ani a fost lovit în zona capului cu o bâtă, de un alt bărbat, în timp ce se afla pe terasa unui magazin mixt din satul Vameş, comuna Piscu, judeţul Galaţi.

Poliţiştii au constatat din primele verificări că un tânăr de 21 ani, domiciliat în comuna Piscu, a venit pe terasa magazinului unde se afla şi victima şi fără un motiv anume a lovit-o în cap, cu un obiect alungit din lemn, cu diametrul de aproximativ 2 cm, după care a plecat, abandonând obiectul contondent la faţa locului.

Bărbatul de 43 ani a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ din Galaţi pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate de poliţişti, iar în funcţie de rezultatul examinării medico-legale se va putea stabili exact încadrarea juridică a faptei.

Ulterior, în urma probatoriului administrat în cauză, faţă de tânărul de 21 ani s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lieşti cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks