Primăria municipiului Galaţi continuă să ofere sprijin pentru cazarea refugiaţilor din Ucraina şi a pus la dispoziţia acestora Baza Sportivă Siderurgistul şi Stadionul Dunărea, informează, joi, Biroul de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, la Baza Sportivă Siderurgistul au fost cazate în ultimele ore 27 de persoane în 9 camere, capacitatea totală fiind de 11 camere.
În plus, şi sala de handbal este în curs de amenajare pentru cazarea refugiaţilor.
La Stadionul Dunărea este în curs de amenajare o tabără pentru refugiaţi.
Pentru migranţii din Ucraina aflaţi în tranzit, Primăria municipiului Galaţi a pus la dispoziţie şi un bloc, ocupat la capacitate maximă cu 126 de persoane. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)