Poliţiştii gălăţeni i-au depistat şi reţinut pe cei doi bărbaţi din municipiul reşedinţă, care anterior au fost urmăriţi cu focuri de armă şi au fugit pe o stradă din centrul oraşului, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Galaţi au observat în trafic, pe strada Serei, din municipiul Galaţi, un autoturism ai cărui ocupanţi aveau un comportament suspect.
Poliţiştii au efectuat semnale acustice şi luminoase pentru oprirea autoturismului, dar întrucât conducătorul auto nu s-a conformat acestor semnale şi a continuat deplasarea, s-a plecat în urmărirea vehiculului.
Acesta a pătruns pe strada Domnească, pe sens interzis şi, după câteva sute de metri, s-a oprit în zidul unui imobil degradat.
Cei doi bărbaţi aflaţi în autoturism au fugit prin spatele clădirii respective, fiind urmăriţi de poliţiştii care au folosit armamentul din dotare, efectuând un foc de avertisment în plan vertical.
Persoanele în cauză au fost identificate şi reţinute de poliţişti şi se efectuează cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar pentru unul dintre ei şi pentru conducere fără permis. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)