Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sf. Ioan’ Galaţi vor organiza, în perioada următoare, o caravană de vaccinare în mediul rural, informează, vineri, Biroul de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, în acest moment, se lucrează la pregătirea acestei caravane, inclusiv amenajarea unei ambulanţe în centru mobil de vaccinare, astfel încât această acţiune să demareze cât mai repede.
Pentru acest proiect CJ Galaţi a alocat deja 12.000 de lei pentru a asigura costurile de transport.
‘Vrem să-i sprijinim pe cei din mediul rural să se vaccineze. De aceea, împreună cu personalul medical al Spitalului de Copii, organizăm o caravană de vaccinare în comunele din judeţ, în special în localităţile îndepărtate. CJ va asigura toate costurile de transport, iar cei de la spital vor asigura ambulanţa, personalul medical şi materialele necesare pentru vaccinare. Mizăm foarte mult şi pe sprijinul primarilor, astfel încât oamenii să fie bine informaţi despre această acţiune. Dacă va fi nevoie, vom suplimenta imediat sumele necesare şi-mi doresc ca această caravană să fie un succes, iar cât mai mulţi gălăţeni să se vaccineze’, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
În ultimele 24 de ore în judeţul Galaţi au fost vaccinate 3.009 persoane dintre care 2.201 cu prima doză, 374 doza a doua şi 434 doza a treia.
Până în prezent, numărul total de doze de vaccin administrate, începând cu data de 4 ianuarie 2021, la nivel judeţean este de 285.326. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză este de 107.611. Alte 20.272 persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2, iar 15.838 au primit şi cea de-a treia doză.
Totodată, 33.993 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen, doză unică.