Combinatul siderurgic din Galaţi anunţă atât rezidenţii cât şi vizitatorii oraşului că, începând de marţi, 29 martie şi până vineri, 1 aprilie, între orele 17,00 şi 18,00, se vor derula operaţiuni de demolare controlată, ceea ce înseamnă că se pot auzi explozii şi se poate vedea praf, informează, luni, directorul de comunicare al societăţii, Dorian Dumitrescu.
Potrivit acestuia, aceste operaţiuni vor include demolări ale unor echipamente învechite şi nesigure din zona fostei cocserii, inclusiv patru coşuri de fum scoase din uz.
‘Lucrările au fost planificate, sunt executate de o echipă de specialişti şi au fost aprobate de autorităţile de specialitate. Din motive de siguranţă, zona de demolare va fi securizată cu câteva ore înainte şi după detonări. Dorim să ne prezentăm scuzele pentru eventualele neplăceri create’, a declarat Dumitrescu. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)