Doi bărbaţi din municipiul Galaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea unor furturi din locuinţe, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi. Potrivit sursei citate, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi, sprijiniţi de luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele a doi bărbaţi bănuiţi de comiterea unor furturi din locuinţe. Din cercetări a rezultat că, în perioada 3-19 februarie 2021, cei doi bărbaţi, de 25 şi 48 ani, prin escaladare şi forţarea ferestrelor, au pătruns în două locuinţe situate pe strada Vasile Alecsandri, respectiv strada Frunzei, din municipiul Galaţi, de unde au sustras ceasuri şi bijuterii în valoare de aproximativ 28.000 lei. După efectuarea percheziţiilor, bărbaţii au fost conduşi la sediul poliţiei, unde au fost audiaţi, ulterior fiind reţinuţi pentru 24 de ore. Cei doi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.