AcasăStiri generaleGalaţi: Două femei rănite după impactul dintre un autoturism şi un buldoexcavator

Galaţi: Două femei rănite după impactul dintre un autoturism şi un buldoexcavator

Două femei din judeţul din judeţul Galaţi au ajuns la Spitalul Municipal Tecuci după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un un buldoexcavator, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi. Potrivit sursei citate, o femeie în vârstă de 60 ani, din comuna Matca, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Tecuci, pe fondul unui carosabil alunecos, acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pătrunzând pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu un buldoexcavator, condus de un bărbat în vârstă de 39 ani, din Matca. În urma impactului a rezultat avarierea celor două autovehicule implicate şi vătămarea corporală a celor doi pasageri aflaţi pe bancheta din spate în autoturism, o femeie de 34 ani şi o alta de 64 ani, persoane ce au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Municipal ‘Anton Cincu’ Tecuci pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscop, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks