Două persoane au murit, iar 25 au fost evacuate, în urma unui incendiu care a izbucnit, duminică, într-un apartament din municipiul Galaţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit sursei citate, o victimă a fost găsită carbonizată în apartament, iar o alta, o femeie de aproximativ 60 de ani, se afla în stop cardiorespirator după ce se intoxicase cu fum. În ciuda manevrelor de resuscitare, femeia a murit. Alte trei persoane intoxicate cu fum sunt în afara oricărui pericol. ‘Au fost evacuate aproximativ 25 de persoane. A fost găsită o victimă carbonizată în apartament. A fost declarat decesul pentru o altă victimă de aproximativ 60 de ani cu intoxicaţie cu fum aflată în stop cardiorespirator. Alte trei victime intoxicate cu fum sunt fără probleme deosebite’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă. La faţa locului acţionează două autospeciale de stins incendii, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD tip B2.