Doi bărbaţi din judeţul Galaţi au ajuns la spital, după ce autoturismul în care se aflau condus de un şofer beat a lovit o maşină staţionată în afara părţii carosabile, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean(IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, pe DJ 251C, în interiorul comunei Smulţi, din judeţul Galaţi, a avut loc un accident rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite.
Din verificările preliminare, poliţiştii rutieri au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 62 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251C, în interiorul comunei Smulţi, pe fondul consumului de alcool şi neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un alt autoturism, staţionat pe partea dreaptă, în afara părţii carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a unui alt bărbat, aflat pe locul din faţă dreapta, ambii fiind ulterior transportaţi la spital pentru investigaţii medicale de specialitate.
La testarea alcoolscop rezultatul a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, la unitatea spitalicească, bărbatului de 62 de ani i-au fost recoltate şi mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)