AcasăStiri generaleGalaţi: Două persoane rănite grav după ce au fost lovite de o...

Galaţi: Două persoane rănite grav după ce au fost lovite de o locomotivă

Două persoane din Galaţi au ajuns, vineri, în stare gravă la spital, după ce au fost lovite de o locomotivă, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au fost anunţaţi prin 112 despre producerea unui accident feroviar pe magistrala C.F. 700 Galaţi-Bucureşti, în zona Revizie Vagoane C.F.R.

La faţa locului, poliţiştii au stabilit că, în timp ce se deplasa spre staţia C.F. Galaţi, o locomotivă electrică manevrată de un bărbat, de 44 de ani, a acroşat două persoane, rezultând rănirea lor.

Cele două victime, o femeie de 67 de ani şi un bărbat de 30 de ani, ambii din municipiul Galaţi, mamă şi fiu, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Nu se cunoaşte încă motivul pentru care cei doi se aflau în zona respectivă.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks