Două persoane au fost rănite, luni, în urma unei explozii produse într-un apartament din municipiul Galaţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit sursei citate, explozia s-a produs într-un bloc din Cartierul Micro 40 din Galaţi, iar în urma deflagraţiei, două persoane au fost rănite şi primesc îngrijiri la faţa locului de la echipajul SMURD. Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar specialiştii de la ISU Galaţi urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul. Din primele cercetări reiese că proprietarul apartamentului ar fi vrut să taie o ţeavă de apă dezafectată, însă a confundat-o cu ţeava de gaze. La faţa locului acţionează două autospeciale de intervenţie şi un echipaj SMURD. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi distrugere.