AcasăStiri generaleGalaţi: Femeie din Republica Moldova urmărită internaţional, reţinută la frontieră

Galaţi: Femeie din Republica Moldova urmărită internaţional, reţinută la frontieră

Poliţiştii de frontieră au depistat şi predat autorităţilor competente o femeie din Republica Moldova pe numele căreia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru contrabandă, emis de autorităţile din România, informează, luni, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, o femeie cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani.

La controlul de frontieră, s-a constatat că pe numele acesteia era emisă, de autorităţile din România, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, pentru săvârşirea de infracţiuni privind contrabanda.

Femeia a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Galaţi, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks