O femeie a fost rănită şi a ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut în municipiul Galaţi pe fondul neacordării de prioritate, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri a fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că la intersecţia străzilor Transilvania cu Lozoveni, din municipiul Galaţi, a avut loc un eveniment rutier soldat cu o persoană rănită.
Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 54 ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Transilvania, la intersecţia cu strada Lozoveni, a pătruns pe drumul prioritar şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus de un bărbat în vârstă de 72 ani, din aceeaşi localitate.
În urma evenimentului rutier, petrecut pe fondul neacordării de prioritate, au rezultat pagube materiale şi a fost rănită o femeie în vârstă de 71 ani care se afla în cel de-al doilea autoturism, pe locul din dreapta faţă.
Persoana rănită a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscop, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare din culpă.