Un focar de coronavirus a fost înregistrat la Secţia Medicală 2 a Spitalului Judeţean Galaţi, unde şapte pacienţi au fost confirmaţi pozitiv, iar tot personalul medical a fost testat, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Violeta Sapira.
‘Din cei şapte pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2 , patru pacienţi sunt izolaţi la domiciliu, trei pacienţi sunt transferaţi în secţia COVID-19 de la etajul 1. De asemenea, în cadrul anchetei epidemiologice s-a efectuat şi testarea personalului medical şi auxiliar. Toţi cei 15 angajaţi testaţi au fost negativi’, a precizat Violeta Sapira.
Potrivit acesteia, focarul a fost depistat în momentul în care o pacientă de 83 de ani a fost testată în vederea externării, rezultatul fiind pozitiv.
‘Ca urmare, s-a declanşat ancheta epidemiologică şi s-au luat toate măsurile necesare pentru limitarea extinderii infecţiei SARS-Cov-2 la nivelul secţiei şi unităţii medicale’, a spus Violeta Sapira.
Medicii cer suplimentarea paturilor ATI COVID în condiţiile în care la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi sunt internaţi 56 pacienţi cu SARS-Cov-2, dintre care 12 sunt la ATI COVID, toate paturile fiind ocupate.
‘Având în vedere creşterea numărului de cazuri şi necesitatea pacienţilor care au nevoie de oxigen s-a solicitat suplimentarea numărului de paturi la ATI COVID de la 12 la 16’, a precizat Violeta Sapira. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)