Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului lucrează în prezent la pregătirea unui proiect cu fonduri europene pentru construirea a două case de tip familial şi amenajarea unui centru de zi pentru copiii cu cerinţe educative speciale, informează, marţi, Biroul de presă al CJ Galaţi. Potrivit sursei citate, proiectul va fi depus în cel mai scurt timp pentru evaluare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, iar valoarea investiţiei este 6.562.457 lei. ‘Vrem să construim de la zero două case de tip familial, care vor fi amenajate şi dotate conform normelor în vigoare. În cele două case vor putea fi găzduiţi 24 de copii cu cerinţe educative speciale. De asemenea, după finalizarea construcţiei celor două spaţii rezidenţiale, actualul centru de asistenţă pentru copilul cu cerinţe educative speciale va fi transformat într-un spaţiu de recuperare, terapie şi activităţi vocaţionale pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi aflaţi în grija specialiştilor de la Protecţia Copilului. Centrul de zi va fi dotat cu sală de kinetoterapie, cabinete de logopedie, cabinete psihologice şi cameră multisenzorială’, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.