AcasăStiri generaleGalaţi: Minoră cercetată penal după ce a furat şi condus autoturismul fratelui...

Galaţi: Minoră cercetată penal după ce a furat şi condus autoturismul fratelui ei fără a avea permis

O minoră de 17 ani din judeţul Galaţi s-a ales cu dosar penal, după ce a furat şi condus autoturismul fratelui ei fără a avea permis auto, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi. Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au oprit în trafic, pe un drum comunal de pe raza localităţii Viile, un autoturism, constatând că la volan se afla o minoră, de 17 ani, care nu poseda permis de conducere. Din verificări, a rezultat că autoturismul aparţine fratelui ei, adolescenta profitând de faptul că acesta îl lăsase parcat în faţa locuinţei familiei, cu cheile în contact. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks