Patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti în urma unor percheziţii la persoane care sustrăgeau combustibil petrolier, fiind descoperite la domiciliile acestora aproximativ 6,5 tone de astfel de combustibil, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Galaţi sunt efectuate cercetări într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, privind fapte de furt calificat în formă continuată, ce ar fi fost săvârşite în perioada 2018-2021, de către mai mulţi angajaţi ai unei societăţi de exploatare petrolieră, cu complicitatea unor agenţi de pază.
În data de 21 septembrie, poliţiştii au constatat în flagrant sustragerea unei cantităţi de 350 litri combustibil petrolier-gazolină.
Tot la aceeaşi dată, au fost puse în executare un număr de 9 mandate de percheziţie domiciliară şi a 9 mandate de aducere. Activităţile au fost desfăşurate în mediul rural pe raza localităţilor Munteni, Buciumeni, Ţepu şi Matca din judeţul Galaţi şi Homocea din judeţul Vrancea.
În urma percheziţiilor domiciliare a fost identificată cantitatea de aproximativ 6,5 tone de combustibil petrolier.
După administrarea probatoriului în cauză şi după audierea celor 9 persoane, care au fost conduse la sediul IPJ Galaţi, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, faţă de 4 dintre acestea, care urmează să fie prezentate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.