Poliţiştii de frontieră gălăţeni efectuează cercetări faţă de un bărbat din Republica Moldova asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din ţara vecină, ce s-a dovedit a fi fals, informează, luni, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.
Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pe sensul de intrare în ţară, pasager într-un autoturism înmatriculat în România, un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, a fost efectuat un control amănunţit, în urma căruia s-a descoperit asupra sa un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate fotografia şi datele sale de identitate.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul fals prin intermediul unei persoane necunoscute din Italia, în schimbul sumei de 250 de euro.
În cauză, se efectuează cercetări pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.