AcasăStiri generaleGalaţi: Peste 3,5 tone de ajutoare pentru ucraineni, colectate de o parohie...

Galaţi: Peste 3,5 tone de ajutoare pentru ucraineni, colectate de o parohie din Arhiepiscopia Dunării de Jos

Peste 3,5 tone cu produse igienico-sanitare şi alimente de primă necesitate au fost colectate la Parohia ‘Sf. Atanasie Patelarie’ din municipiul Galaţi, în cadrul acţiunilor de ajutorare a refugiaţilor ucraineni organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, informează, joi, Biroul de presă al eparhiei.

Potrivit sursei citate, ajutoarele vor ajunge la refugiaţii ucraineni ajunşi în ţara noastră, dar şi la cei care nu au plecat din ţara lor întrucât sunt instituţionalizaţi în unităţi medicale, aziluri de bătrâni şi orfelinate.

Cele peste 3,5 tone cu produse igienico-sanitare şi alimente de primă necesitate au fost colectate pentru a fi trimise către Episcopia Tulcii pentru a fi dăruite cetăţenilor ucraineni care au trecut graniţa pe la vama de la Isaccea, precum şi pentru a fi transportate în zona Ismail, Ucraina, la cei care au mare nevoie de orice fel de ajutor.

Valoarea produselor oferite prin această acţiune umanitară este de 14.000 lei.

După ce darurile au fost pregătite special la Parohia ‘Sf. Atanasie Patelarie’ de către membrii Consiliului şi comitetului parohial, acestea au fost duse peste Dunăre în Parohia ‘Sf. Gheorghe’ – Isaccea 1, judeţul Tulcea.

Produsele au fost preluate de preotul paroh şi voluntarii de la Parohia Isaccea 1, pentru ca în zilele următoare acestea să fie transportate la cetăţenii ucraineni aflaţi în unităţile medicale şi în alte instituţii de ocrotire socială din Ucraina.

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, acţiunile de ajutorare a ucrainenilor continuă şi în perioada următoare prin mobilizarea preoţilor şi a credincioşilor din această eparhie. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks