Un membru USR Galaţi a depus, luni, o plângere penală pentru distrugere, după ce la intrarea în sediul filialei judeţene a partidului, unde este şi cabinetul parlamentar al deputatului USR Bogdan Rodeanu, au fost găsiţi, în această dimineaţă, saci şi cutii cu gunoi menajer şi deşeuri reciclabile, iar sigla filialei locale USR a fost vandalizată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin, la sediul poliţiei a fost depusă, luni, o plângere penală pentru distrugere, din partea unui membru USR Galaţi.
‘,Conform legislaţiei în vigoare, plângerea a fost înregistrată şi s-a deschis un dosar penal pentru comiterea faptei de distrugere, urmând să fie dată o soluţie de către Parchetul Galaţi’, a declarat Costin.
Preşedintele USR Galaţi, deputatul Bogdan Rodeanu nu a dorit să comenteze incidentul, însă a postat pe pagina de Facebook un mesaj prin care incidentul este legat de protestul din noaptea trecută împotriva noilor măsuri anti-COVID.
‘Proteste spontane anti-mască. Proteste împotriva restricţiilor care nu au alt scop decât să ne ajute să stabilizăm pandemia. Să ne protejăm familiile, prietenii, colegii, concetăţenii. Nu sunt măsuri confortabile. Dar sunt vitale pentru a ne reveni. Pentru a reporni economia. Pentru a ne redobândi confortul social de acum un an ?i jumătate. Pentru a reveni la normal. Cu tot respectul pentru libertatea de exprimare, îmi asum ferm faptul ca orice urmă de civism este atenuată de manifestări ca manele în noapte în faţa bolnavilor şi cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean, claxoane în noapte sau deşeuri menajere aruncate sfidător pe spaţiul public. Nu mai vorbesc de vandalizări ale sediului unui partid politic. Da, e vorba de USR Galaţi… Tot noaptea trecută, sediul USR a fost vandalizat ‘simbolic’: ani de-a rândul, am curăţat gunoiul lăsat de alte partide. Se pare că vechile obiceiuri dispar greu.Aşteptăm momentul în care nu vom mai fi nevoiţi să facem curat nici în politică, nici pe stradă. Aşteptăm şi rezultatele anchetei din urma sesizării făcute către Poliţia Galaţi: dacă legea este cu greu respectată de anumite persoane, consecinţele vor fi la fel de grele’, a scris Rodeanu pe pagina sa de socializare.