test
AcasăStiri generaleGalaţi: Şapte persoane rănite, printre care şi trei minori, într-un accident rutier...

Galaţi: Şapte persoane rănite, printre care şi trei minori, într-un accident rutier pe DN 25

Şapte persoane, dintre care trei minori, au ajuns marţi la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier petrecut pe DN 25, şi în care au fost implicate trei maşini, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, din primele cercetări a reieşit că în coliziunea care a antrenat trei autoturisme au fost rănite şapte persoane, dintre care trei sunt copii.

Toţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi au fost transportaţi de ambulanţe la spital, pentru evaluare şi îngrijiri suplimentare.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul, cea mai probabilă cauză pare a fi o neacordare de prioritate.

Traficul rutier pe DN 25 la ieşirea din Galaţi spre comuna Şendreni, în zona cunoscută sub numele ‘la Borcan’, este suspendat pe ambele sensuri de mers. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks