AcasăStiri generaleGalaţi: Studenţii Facultăţii de Arhitectură Navală pregătesc o competiţie universitară de caiac

Galaţi: Studenţii Facultăţii de Arhitectură Navală pregătesc o competiţie universitară de caiac

Studenţii Facultăţii de Arhitectură Navală din cadrul Universităţii ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi au început pregătirile pentru organizarea unei competiţii universitare de caiac ce va avea loc de Ziua Dunării, informează, luni, biroul de presă al instituţiei de învăţământ. Potrivit decanului Facultăţii de Arhitectură Navală, Gabriel Popescu, competiţia a fost inspirată după modelul concursurilor tradiţionale dintre studenţii de la Oxford şi Cambridge, urmând ca la eveniment să fie invitaţi să participe studenţii de la Universitatea Maritimă şi Universitatea ‘Ovidius’, ambele din Constanţa. ‘Am fost inspirat de concursurile tradiţionale dintre studenţii de la Oxford şi Cambridge. Pentru că suntem unica Facultate de Arhitectură Navală din ţară, am zis să dăm posibilitatea studenţilor noştri să se exprime şi în zona extracurriculară şi să simtă pe pielea lor fenomenele despre care studiază la cursuri – stabilitatea şi manevrabilitatea unei ambarcaţiuni. Din cauza pandemiei, am început trainingul doar cu cei din Galaţi, urmând ca pe viitor să extindem programul şi pentru tinerii care vin din judeţele limitrofe. Scopul final este să pregătim trei echipaje cu care să ne prezentăm în competiţie. Vom lansa provocarea celor două universităţi de stat din Constanţa, e vorba de Universitatea Maritimă şi ‘Ovidius’. Sperăm ca în iunie 2021, dacă vremea şi vremurile ne vor permite, să putem organiza un prim concurs’, a declarat Gabriel Popescu. El a precizat că în urma unui parteneriat pe care facultatea l-a semnat cu Clubul Sportiv Municipal ‘Dunărea’ şi cu sprijinul antrenorului Mihai Munteanu, cel care administrează Baza de caiac-canoe a lacului Cătuşa, studenţii dornici de mişcare au la dispoziţie câteva caiace cu care au început deja pregătirea pe lac. De asemenea, facultatea caută sponsori, pentru ca, din 2021, studenţii să îşi poată proiecta şi realiza singuri propriul caiac. Ziua Dunării se celebrează anual pe 29 iunie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks