Un tânăr de 22 ani, din Galaţi, aflat în carantină, s-a ales cu dosar penal şi cu o amendă, după ce a fost depistat, marţi, la volanul unui autoturism, deşi nu avea permis de conducere, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi. Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi au oprit în trafic, pe strada Anghel Saligny, un autoturism condus de un tânăr, de 22 ani, din municipiul Galaţi. ”Întrucât acesta nu a putut prezenta permisul de conducere, poliţiştii l-au verificat în bazele de date, constatând că nu figurează ca deţinător al unui astfel de document. Mai mult, s-a stabilit că tânărul, care revenise în ţară din Belgia, ar fi trebuit să se afle în carantină, la domiciliu, începând cu data de 24 ianuarie 2021′, informează IPJ Galaţi. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi, totodată, l-au sancţionat contravenţional pe tânăr cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 55/2020.