Un tânăr din Galaţi s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat la volan fără permis şi sub influenţa cannabisului, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Galaţi au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 27 de ani.
Cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii au stabilit că tânărul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în cotiera autoturismului a fost găsit un grinder metalic, în interiorul căruia se afla o substanţă vegetală, de culoare verde, cu miros înţepător.
Ca urmare, bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive şi fără permis auto. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)