AcasăStiri generaleGalaţi: Tânăr depistat la volan sub influenţa metamfetaminei

Galaţi: Tânăr depistat la volan sub influenţa metamfetaminei

Un tânăr de 20 de ani din judeţul Galaţi s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la volan sub influenţa metamfetaminei, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care se deplasa pe raza localităţii Lieşti, judeţul Galaţi, pe DN 25 şi care era condus de un tânăr, cu vârsta de 20 de ani, din comuna Iveşti.

Tânărul, deţinător de permis de conducere valabil a prezentat documentele solicitate de către poliţişti, însă, întrucât avea un comportament suspect, s-a procedat la testarea privind consumul de droguri.

Aparatul Drugtest a indicat o valoarea pozitivă la substanţa metamfetamină, motiv pentru care, conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în organism.

A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks