AcasăStiri generaleGalaţi: Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' lansează o colectă de obiecte pentru ultima...

Galaţi: Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ lansează o colectă de obiecte pentru ultima premieră a stagiunii

Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ lansează o colectă de obiecte pentru ultima producţie a Stagiunii 2021-2022, spectacolul ‘Vrabia’, care va avea premiera în primul weekend din luna iulie, informează, joi, secretarul PR al instituţiei de cultură, Rodica Ajder.

Potrivit acesteia, apelul de obiecte, respectiv vrăbii din porţelan şi tensiometre vechi, se adresează mai cu seamă celor din regiunea sud-est, iar obiectele sunt necesare echipei spectacolului ,,Vrabia’ pentru completarea decorului ce redă un apartament din România anilor ’90.

‘Căutăm vrăbii din porţelan din perioada comunistă şi tensiometre vechi. Dacă mai găseşti astfel de obiecte în casa copilăriei tale, acolo unde vrabia vintage înfrumuseţa vitrina sau televizorul şi unde mama ta îşi lua tensiunea după ce spărgeai vreun bibelou, te invităm să le donezi teatrului. Poţi aduce obiectele la sediul Teatrului Dramatic ‘Fani Tardini’ din strada Domnească, numărul 59 până vineri, 1 iulie 2022, inclusiv’, se precizează în apelul teatrului.

Vrăbiile vintage şi tensiometrele vechi vor completa decorul spectacolului ‘Vrabia’, un decor familiar pentru mulţi dintre cei care au copilărit în anii ’90-2.000, şi anume interiorul unui apartament de bloc dintr-un oraş industrial al României post-comuniste.

Spectacolul ‘Vrabia’ este regizat de Leta Popescu, gălăţeancă la origine, astăzi una dintre cele mai cunoscute voci ale teatrului contemporan românesc.

Având la bază un text semnat tot de Leta şi inspirat de oraşul de la Dunăre şi de copilăria ei în cartierul Ţiglina IV, spectacolul vorbeşte, de fapt, despre copilăria unei generaţii, cea care a crescut în tranziţie.

Spectacolul ‘Vrabia’ este produs de Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ în cadrul ‘Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan’. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks