Trei femei din municipiul Tecuci au fost transportate la spitalul din localitate, după ce au fost rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi. Potrivit sursei citate, poliţiştii au fost anunţaţi prin 112 despre producerea unui accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci. Din primele cercetări a rezultat că în accident au fost implicate două autoturisme, conduse de un bărbat de 47 ani, respectiv o femeie de 34 ani, care au intrat în coliziune frontală. În urma impactului, conducătoarea auto, precum şi alte două femei, de 48 şi 26 ani, pasagere în cele două autovehicule, au suferit leziuni, fiind transportate la spital. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.