AcasăStiri generaleGalaţi: Trei persoane rănite într-un accident rutier petrecut în municipiul Tecuci

Galaţi: Trei persoane rănite într-un accident rutier petrecut în municipiul Tecuci

Trei persoane din judeţul Galaţi au ajuns la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier petrecut în municipiul Tecuci şi în care au fost implicate două autoturisme, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe o stradă din localitate soldat cu rănirea a trei persoane.

În urma cercetării la faţa locului, a reieşit că accidentul s-a produs pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers, în el fiind implicate două autoturisme, conduse de doi bărbaţi, de 29, respectiv 27 de ani.

În urma impactului, trei bărbaţi, pasageri într-unul dintre autoturisme, au fost răniţi şi transportaţi la spital.

Cei doi conducători auto au fost testaţi alcoolscop, în cazul bărbatului, de 29 de ani, rezultând valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks