Un bărbat de 34 de ani s-a ales, vineri, cu dosar penal după ce a intrat pe terasa unui bar din Galaţi şi a început să ameninţe cu un topor barmanul şi administratorului societăţii pentru că nu l-au lăsat să cerşească, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.
Potrivit sursei citate, un echipaj de jandarmerie a fost direcţionat de către Dispeceratul Secţiei 3 Poliţie Galaţi la o terasă din Cartierul Micro 18, unde o persoană se manifesta agresiv.
La faţa locului, jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 34 de ani, reţinut de către agenţii societăţii de pază.
Din verificările efectuate, jandarmii au stabilit că bărbatul a intrat pe terasa barului şi a început să cerşească bani clienţilor. Întrucât barmanul şi administratorul nu i-au permis să agaseze clienţii, bărbatul a scos din geacă un topor şi a început să îi înjure şi să îi ameninţe cu moartea. Speriat, barmanul a apăsat butonul de panică, iar agenţii firmei de pază au reţinut agresorul, până la sosirea forţelor de ordine.
Bărbatul a fost preluat de către jandarmi şi condus la sediul secţiei de poliţie, unde i-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare.
De asemenea, jandarmii i-au aplicat şi sancţiunea contravenţională de 1.000 lei pentru provocare de scandal şi proferarea de injurii.
Cercetările sunt continuate de către poliţie.