AcasăStiri generaleGalaţi: Un bărbat de 78 de ani, în stare de ebrietate, a...

Galaţi: Un bărbat de 78 de ani, în stare de ebrietate, a fost împuşcat de poliţişti, după ce i-a atacat cu un cuţit

Un bărbat de 78 de ani din judeţul Galaţi, aflat în stare de ebrietate, a fost împuşcat de poliţişti, care au executat şase focuri în direcţia agresorului, unul dintre gloanţe ajungând în zona femurului piciorului drept, după ce bătrânul i-a atacat pe agenţi cu un cuţit şi i-a ameninţat cu moartea, informează, duminică, IPJ Galaţi.

Incidentul a avut loc sâmbătă seară, Poliţia oraşului Târgu Bujor fiind sesizată prin intermediul 112 de către o femeie de 60 de ani, din localitatea Chiraftei, cu privire la faptul că o vecină are un conflict cu socrul său, care ar ameninţa-o cu un cuţit.

‘La adresa indicată a ajuns în scurt timp un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti – Post Poliţie Fârţăneşti, moment în care persoana reclamată, un bărbat de 78 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a ieşit din locuinţa sa cu un cuţit în mână şi a început să-i ameninţe cu moartea şi pe poliţişti. Bărbatul a fost somat să înceteze acţiunile violente, însă acesta nu s-a conformat, motiv pentru care poliţiştii au folosit spray iritant lacrimogen, aspect care nu l-a determinat pe bărbat să se oprească. Chiar mai mult, bărbatul s-a îndreptat cu obiectul contondent asupra agenţilor de poliţie, ameninţându-i cu acte de violenţă şi cu moartea. Întrucât bărbatul a încercat să-l lovească cu cuţitul pe unul dintre poliţişti, celălalt poliţist, folosind armamentul din dotare a executat şase focuri în direcţia agresorului, în zona membrelor inferioare, neavând timp necesar pentru somaţie în plan vertical. În urma focurilor de armă trase asupra agresorului, acesta a suferit o plagă împuşcată în zona femurului piciorului drept, a căzut la pământ, iar poliţiştii l-au deposedat de cuţit şi l-au imobilizat’, se arată ântr-un comunicat de presă transmis de IPJ Galaţi.

A fost solicitată intervenţia unui echipaj de ambulanţă în vederea acordării de îngrijiri medicale agresorului, iar apoi acesta a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de ameninţare şi a fost informat atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi cu privire la infracţiunile constatate, precum şi cu privire la uzul de armă.

De asemenea, a fost completat formularul de evaluare a riscului şi a rezultat faptul că există risc iminent, astfel că a fost emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de agresor.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor şi Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks