AcasăStiri generaleGalaţi: Urmărit internaţional, reţinut de jandarmi în faţa unui magazin

Galaţi: Urmărit internaţional, reţinut de jandarmi în faţa unui magazin

Un bărbat de 33 ani, din Galaţi, căutat din anul 2022 de către autorităţile judiciare din Italia în vederea extrădării, a fost reţinut jandarmi, informează, joi, Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Galaţi.

Potrivit sursei citate, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune a observat în faţa unui magazin din cartierul Micro 40 din Galaţi un grup de persoane care vorbeau tare şi deranjau liniştea locatarilor.

În momentul în care jandarmii au legitimat persoanele au descoperit că pe numele uneia dintre ele figurează o semnalare în vederea arestării şi predării sau extrădării.

Menţiunea operativă a fost introdusă de către autorităţile judiciare din Italia, mandatul de arestare fiind emis în luna mai 2022.

Bărbatul a fost reţinut de jandarmi, iar după întocmirea documentelor legale acesta a fost predat poliţiştilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks