Un bărbat, de 25 de ani, din judeţul Galaţi, urmărit naţional, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat fără permis la volanul unei maşini furate, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Postului de Poliţie Smârdan au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că un văr al soţiei, pe care l-a găzduit în locuinţa sa peste noapte, i-a sustras autoturismul parcat în faţa casei.
Poliţiştii au stabilit că autoturismul se afla pe raza comunei Slobozia Conachi circulând pe DJ 251 şi a fost oprit în trafic.
La volan a fost identificat un bărbat, de 25 de ani, despre care poliţiştii au constatat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi, mai mult, figurează ca urmărit naţional, în baza unui mandat de executare a pedepsei, fiind condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare pentru conducere fără permis.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis.