Ratificarea protocoalelor de aderare la NATO a Finlandei şi Suediei demonstrează încă o dată că România este un membru ‘hotărât’ şi ‘implicat’ al Alianţei Nord-Atlantice, a declarat, miercuri, deputatul minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ.
‘Demersul este important pentru ambele părţi implicate şi este expresia politicii uşilor deschise a NATO. Pentru Finlanda şi Suedia, pentru că este legitim să dorească să-şi întărească apărarea prin aderarea la cea mai puternică alianţă militară defensivă din istorie, dar şi pentru Alianţa Nord-Atlantică, nu numai pentru că ni se alătură doi membri care au armate moderne dotate cu armament compatibil cu cel al Alianţei, asigurând interoperabilitatea fără mari eforturi de adaptare, ci şi pentru că sunt două democraţii europene solide care reprezintă ele însele valorile care stau la baza acestei construcţii politico-militare – NATO. În ceea ce ne priveşte, demonstrăm încă o dată că România este un membru hotărât şi implicat al NATO. Totodată, suntem în continuare unul dintre susţinătorii politicii uşilor deschise’, a afirmat Ganţ, în plenul Camerei Deputaţilor.
El a adăugat că grupul său parlamentar susţine ratificarea celor protocoale de aderare la NATO.
Camera Deputaţilor, întrunită miercuri în sesiune extraordinară, a adoptat proiectul de lege privind ratificarea protocoalelor de aderare a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord.