AcasăStiri generaleGaudeamus 30/Ministrul Culturii: Vom realiza o nouă achiziţie de carte pentru bibliotecile...

Gaudeamus 30/Ministrul Culturii: Vom realiza o nouă achiziţie de carte pentru bibliotecile din România

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat, joi, la Gaudeamus, că instituţia pe care o conduce va realiza anul viitor o nouă achiziţie de carte pentru bibliotecile din România.

‘Mi-am creionat deja, începând cu ianuarie anul viitor, când intrăm într-un nou exerciţiu financiar, să realizăm o nouă achiziţie de carte pentru bibliotecile din România. În normele pe care le pregătim aceste cărţi consider că trebuie să fie din ce în ce mai mult adaptate celor mai tineri, copiilor şi adolescenţilor, pentru că ei sunt cei care au cea mai mare disponibilitate de a merge la biblioteci. Vorbesc de biblioteci din reţeaua naţională, dar şi de biblioteci din reţeaua locală’, a spus Turcan, la dezbaterea ‘Cartea digitală şi societatea cunoaşterii’, organizată de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Raluca Turcan a subliniat că e de datoria Ministerului Culturii să facă această nouă achiziţie de carte ‘pentru că nu s-a mai făcut de ani de zile’.

‘Şi ceea ce înseamnă patrimoniu în bibliotecile din România se află în momentul de faţă într-o mare suferinţă. Nu degeaba poate că a şi scăzut consumul de carte în bibliotecă şi dorinţa de a merge la bibliotecă pentru activitate culturală. Nu spun doar lectură sau împrumut de carte, pentru că unele biblioteci au ştiut să se modernizeze şi să se transforme şi în hub-uri culturale. Iar aici ţin să menţionez că implicarea şi proiectele Ministerului Cercetării completează excepţional de bine o necesitate din România şi anume faptul că folosiţi bani europeni pentru digitalizarea patrimoniului bibliotecilor’, a spus ministrul Culturii.

Raluca Turcan a arătat că, deşi se înregistrează o scădere a consumului de carte în format tipărit, în acelaşi timp se înregistrează o creştere a consumului de carte în format digital.

‘Vestea şi mai bună este că aproape 99% din tânăra generaţie utilizează internetul şi, în acelaşi timp, că tânăra generaţie utilizează internetul din ce în ce mai mult şi pentru a utiliza carte digitală. Ce-i drept, accesul pentru carte digitală este mai redus decât accesul pentru vizionarea de evenimente culturale, sau de expoziţii muzeale, este mai scăzut decât achiziţionarea în format online de bilete pentru spectacole sau instituţii muzeale, este chiar mai scăzut decât vizionarea în format online de filme. Dar lucrul acesta ar trebui într-un fel să ne motiveze. Şi cred că această discuţie până la urmă are rolul de a ne motiva să vedem cum putem face noi ca decidenţi să îi determinăm în special pe cei tineri să acceseze din ce în ce mai mult carte, fie că vorbim de carte în format tipărit, fie că vorbim de carte în format digital’, a adăugat Raluca Turcan.

La rândul său, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Gruia Ivan, a declarat că din 2019 şi până astăzi s-a reuşit creşterea ‘ca şi consum de carte digitală undeva de la 27% la 47% în doar trei ani’.

‘Noi suntem într-o etapă în care prin Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, într-un parteneriat foarte bun cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii, cu administraţia publică locală, avem un proiect prin care vrem să aducem hub-uri digitale într-o mie de biblioteci din zona rurală, 37 de milioane de euro, acum este deschis apelul. Deja am fost în câteva judeţe în care s-a implementat o parte din acest proiect şi urmează ca anul viitor să le ducem în o mie de localităţi. (…) Mă bucur foarte mult că avem ocazia să facem acest proiect, care vine complementar cu ceea ce spunem noi – ducerea internetului până în ultimul sat din România. Pentru că poate vă întrebaţi ‘bine, cum facem hub digital într-o localitate dacă ei nu au internet acolo’ şi aici vă spun că avem un alt proiect, de 96 de milioane de euro, prin care în 950 de localităţi din România vom duce internetul la punct fix acolo unde nu există astăzi. Suntem pregătiţi, lansăm apelul în luna ianuarie 2024. Aşa că din acest punct de vedere creăm infrastructură pentru ceea ce înseamnă inovare, digitalizare, inclusiv în zona culturală şi în segmentul de carte’, a detaliat ministrul Digitalizării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks