AcasăStiri generaleGaudeamus 30/Radu Paraschivescu: Volumul despre pisici - o carte duioasă, comică şi...

Gaudeamus 30/Radu Paraschivescu: Volumul despre pisici – o carte duioasă, comică şi instructivă pe alocuri, tristă câteodată

Scriitorul Radu Paraschivescu, autorul şi coordonatorul cărţii ‘Ce vrăji a mai făcut pisica mea: Poveşti care torc, miaună şi cer să fie alintate’ a declarat joi, la Gaudeamus, că lucrarea este una duioasă, comică şi instructivă pe alocuri, tristă câteodată, apreciind că marele câştig este acela de a fi reunit oameni din diverse domenii, care îşi ‘leapădă’ postura publică.

‘Am provocat câţiva oameni, 15 cu tot cu mine, că prima a fost autoprovocarea şi i-am momit să scrie câte un text despre pisicile de acasă, de la bloc, din curte, de unde stau, din împrejurimi şi am pornit de la o discuţie mai veche între Andrei Pleşu şi Radu Cosaşu în care Pleşu îl întreba pe Cosaşu: ‘Tu eşti un mare consumator de fotbal: Spune-ne, noi ăştia care nu ne uităm la aşa ceva, pierdem ceva?’ Şi Cosaşu i-a răspuns: ‘Voi nu pierdeţi nimic, dar noi avem ceva în plus’. S-ar putea să fie aşa şi cu pisicile. Cei care au să aibă ceva în plus faţă de cei care nu au şi nici nu şi-au dorit vreodată’, a declarat scriitorul, pentru AGERPRES.

El şi-a caracterizat cartea drept una ‘duioasă, comică şi instructivă pe alocuri, tristă câteodată, că aşa e viaţa, în general’ în care a reunit ‘oameni din diverse domenii, care îşi leapădă postura publică’.

‘Ăsta cred că e marele câştig al cărţii, pentru că ei devin, din locul înalt în care stăteau, nişte prenume. Sunt acum Gabriel, Dan C., Lidia ş.a.m.d. Există şi poze cu Gabriel Liiceanu în pat cu una dintre pisicile care i-au traversat teritoriul. Şi aici a fost toată povestea, în şperaclul ludic pe care îl deschide seria aceasta de texte şi în care afli despre oameni şi nu doar despre pisicile lor. Le afli trăirile, le afli condiţionările în slujba felinelor şi le afli tandreţea pe care unii au grijă să nu şi-o arate din păcate, pe care alţii şi-o exhibă. Iar cartea asta adună nume diverse, prestigioase, nume de psihiatri, de scriitori, de feţe bisericeşti’, a spus Paraschivescu.

El şi-a exprimat speranţa ca volumul ‘să fie un pariu câştigat’. ‘Deocamdată aşa se prevede şi sperăm ca toţi cei 15 să ne strângem la un moment dat într-un cenaclu felin, să schimbăm impresii între noi în afară de ceea ce a apărut în text’, a adăugat scriitorul.

Apărută la Editura Humanitas, cartea, care va fi lansată sâmbătă, la Târgul de carte Radio România, reuneşte texte de Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frăţilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâţ, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu, Vlad Stroescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks