AcasăStiri generaleGCS: 1.102 persoane cu SARS-CoV-2 - internate la ATI

GCS: 1.102 persoane cu SARS-CoV-2 – internate la ATI

Numărul persoanelor cu COVID-19 internate este de 11.884, cu 724 mai mult decât în ziua anterioară, iar la ATI se află 1.102 persoane, cu 37 mai mult ca în raportarea anterioară, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, dintre cei 1.102 pacienţi de la ATI, 948 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi în spitale, 911 sunt minori, 885 fiind în secţii, cu 43 mai mult decât în ziua anterioară, şi 26 la ATI, cu doi mai puţin decât în ziua anterioară.

Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.637 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, dintre care 394 în Bucureşti.

Pe teritoriul României, 237.920 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.989 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 95.082 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află opt persoane.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks