Un număr de 17.432 de persoane cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 486 sunt copii, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.676 de pacienţi, dintre aceştia 35 fiind copii.
Pe teritoriul României, 118.216 de persoane confirmate cu infecţia cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 15.824 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 57.982 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată sunt 246 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9.382 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 682 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.