Un număr de 17.610 de persoane cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 440 sunt copii, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.727 de pacienţi, dintre aceştia 39 fiind copii.
Pe teritoriul României, 122.331 de persoane confirmate cu infecţia cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 16.153 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 59.649 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată sunt 188 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8.851 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 690 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.