AcasăStiri generaleGCS: 10.196 de cazuri noi de COVID-19; peste 64.200 de teste efectuate...

GCS: 10.196 de cazuri noi de COVID-19; peste 64.200 de teste efectuate în ultimele 24 de ore

Un număr de 10.196 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 64.247 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 1.676.293 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 8.785 sunt pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Potrivit GCS, 1.441.340 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 10.360.965 de teste RT-PCR şi 4.557.196 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.008 teste RT-PCR (12.050 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.958 la cerere) şi 42.239 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.313 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks