Un număr de 129 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, miercuri, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Conform GCS, este vorba despre 70 bărbaţi şi 59 femei, persoane internate în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 40 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 31 decese la categoria de peste 80 de ani.
126 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, doi pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 23.538 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
Totodată, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.
La nivel mondial, până pe 30 martie, au murit 2.721.891 de persoane.