Un număr de 15.374 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 125 de decese, dintre care trei anterioare intervalului de referinţă, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
‘Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 17 februarie 2022, ora 10,00, în intervalul de 24 de ore au fost înregistrate 15.374 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2. De asemenea, au fost raportate 125 decese, dintre care 3 anterioare intervalului de referinţă’, precizează GCS.
În România, cel mai mare număr de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei – 40.018 – s-a înregistrat pe 1 februarie.