AcasăStiri generaleGCS: 2.323 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de...

GCS: 2.323 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore

Un număr de 2.323 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 12.500 de teste, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.008.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

910.298 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a precizat GCS.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.985.435 de teste RT-PCR şi 715.066 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.152 de teste RT-PCR (5.154 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.998 la cerere) şi 5.441 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 333 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks