Un număr de 2.455 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 293 la terapie intensivă, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Pe teritoriul României, 7.977 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 2.446 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 54.031 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată sunt 51 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.100 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 600 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.