Un număr de 3.432 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS. Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate 799.164 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 738.569 au fost declarate vindecate. La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 6.009.706 teste RT-PCR şi 296.110 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 23.341 teste RT-PCR (12.856 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.485 la cerere) şi 7.804 teste rapide antigenice. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 638 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.