Un număr de 371 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 27.803 de teste, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 1.086.109 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.049.156 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 8.843.697 de teste RT-PCR şi 2.017.447 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 12.767 teste RT-PCR (5.320 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.447 la cerere) şi 15.036 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 52 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.