Un număr de 41 de decese în urma infecţiei cu SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, marţi, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Este vorba despre (22 bărbaţi şi 19 femei internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Buzău, Botoşani, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov şi din Bucureşti.
Potrivit GCS, şase dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, patru dintre decese s-au produs în luna ianuarie, două în februarie, toate în judeţul Bacău.
Conform GCS, dintre cele 11 de decese, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 18 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
39 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar doi pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.
În total, 30.353 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
De la începutul epidemiei, 191 de cetăţeni români aflaţi în străinătate şi depistaţi cu COVID-19 au decedat.