Un număr de 60 de decese – 32 de bărbaţi şi 28 de femei – la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.
Persoanele decedate erau internate în spitalele din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Ilfov şi Bucureşti.
Au fost raportate 15 de decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov şi Bucureşti, înregistrate în lunile octombrie şi noiembrie 2021.
Dintre cele 60 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 -29 ani, unul la categoria de vârstă 30-39 ani, două la categoria de vârstă 40-49 ani, şase la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Conform GCS, 57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi şi pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Din totalul de 60 de pacienţi decedaţi, 57 erau nevaccinaţi şi 3 vaccinaţi. Cei 3 pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani şi peste 80 de ani. Doi dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi.
De la începutul pandemiei şi până marţi, 57.696 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat.