Un număr de 66 decese – 33 bărbaţi şi 33 femei – la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care 8 anterioare intervalului de referinţă, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.
Persoanele decedate erau internate în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu şi Timiş.
Unul dintre decese este al unui pacient infectat în Franţa şi raportat de DSP Timiş.
Cele opt decese anterioare intervalului de referinţă au survenit în judeţele Arad, Bacău, Mureş, Neamţ, şase în luna octombrie şi două în luna noiembrie 2021.
Dintre cele 66 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, unul la categoria de vârstă 40-49 ani, cinci la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 23 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Conform GCS, 62 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar patru pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi.
Din totalul de 66 de pacienţi decedaţi, 56 erau nevaccinaţi şi 10 vaccinaţi. Cei 10 pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani şi peste 80 de ani. 9 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.
De la începutul pandemiei, până joi, 56.684 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.