Alte 66 de decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore din cauza infecţiei cu noul coronavirus, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit GCS, este vorba despre 44 bărbaţi şi 22 femei internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi în Bucureşti. Trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40 – 49 ani, opt la categoria de vârstă 50 – 59 ani, 15 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 15 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 25 la categoria de peste 80 de ani. GCS precizează că 63 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar trei pacienţi nu au prezentat comorbidităţi. Numărul total al deceselor la persoane infectate cu noul coronavirus a ajuns la 17.035.