Alte 54 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 4.687, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 54 de decese (28 bărbaţi şi 26 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Ilfov şi Bucureşti. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, trei decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 20 decese la categoria de peste 80 de ani. Conform GCS, 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi şi pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.